TOT ce trebuie să știți: ce ÎNSEAMNĂ starea de alertă care va fi declarată din 15 mai

0
24

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, la 4 mai 2020, că după 15 mai se va trece de la starea de urgenţă la cea de alertă.   Ce înseamnă starea de alertă la care va trece România din 15 mai aflați mai jos.

Starea de alertă este o măsură de prevenţie instituită la nivel local sau naţional care se referă la punerea de îndată în aplicare a planurilor de acţiuni şi măsuri de prevenire, avertizare a populaţiei, limitare şi înlăturare a consecinţelor situaţiei de urgenţă. Situaţia de urgenţă este acel eveniment excepţional, cu caracter non-militar, care prin amploare şi intensitate ameninţă viaţa şi sănătatea populaţiei, mediul înconjurător, valorile materiale şi culturale importante, iar pentru restabilirea stării de normalitate sunt necesare adoptarea de măsuri şi acţiuni urgente, alocarea de resurse suplimentare şi managementul unitar al forţelor şi mijloacelor implicate (art. 2 din Ordonanţa de Urgenţă nr. 21/2004), conform Agerpres.

Starea de alertă este reglementată prin OUG nr. 21 din 15 aprilie 2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă şi se poate institui atât la nivel local şi judeţean cât şi la nivel naţional.

Citeste si ...  Au fost publicate propunerile de relaxare. Condiții pentru frizeri și stomatologi, se deschid bisericile (document)

Factorii de risc potenţial generatori de situaţii de urgenţă, enumeraţi de OUG nr. 15/2004 sunt: incendiile, cutremurele, inundaţiile, accidentele, exploziile, avariile, alunecările sau prăbuşirile de teren, îmbolnăvirile în masă, prăbuşirile unor construcţii, instalaţii ori amenajări, eşuarea sau scufundarea unor nave, căderi de obiecte din atmosfera ori din cosmos, tornade, avalanşe, eşecul serviciilor de utilităţi publice şi alte calamităţi naturale, sinistre grave sau evenimente publice de amploare determinate ori favorizate de factorii de risc specifici (art. 2, litera j) din OUG 21/2004).

Pe timpul stării de alertă se pot dispune, cu respectarea prevederilor art. 53 din Constituţia României, măsuri pentru restrângerea unor drepturi sau libertăţi fundamentale referitoare, după caz, la libera circulaţie, inviolabilitatea domiciliului, interzicerea muncii forţate, dreptul de proprietate privată ori la protecţia socială a muncii, aflate în strânsă relaţie de cauzalitate cu situaţia produsă şi cu modalităţile specifice de gestionare a acesteia (art. 4, alineat (2) din OUG 21/2004).

Măsurile de restrângere a exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi trebuie să fie proporţionale cu situaţiile care le-au determinat şi se aplică cu respectarea condiţiilor şi limitelor prevăzute de lege. (art. 4, alineat (3) din OUG 21/2004).

Citeste si ...  Terasele si mall-urile se pot redeschide din 15 mai. Legea a fost adoptata de Parlament

Decretarea stării de alertă la nivel naţional

La nivel naţional, starea de alertă este instituită de Comitetul Naţional (organism interministerial ce funcţionează sub conducerea ministrului de Interne şi sub coordonarea primului-ministru), prin ordin al ministrului de Interne, cu acordul primului-ministru. Tot Comitetul Naţional este cel care declară şi încetarea stării de alertă. Comitetul Naţional poate declara starea de alertă şi la nivelul mai multor judeţe (art. 20, alineat c) din OUG 21/2004).

Decretarea stării de alertă la nivel judeţean şi local

La nivel judeţean, starea de alertă poate fi de instituită de către comitetele judeţene pentru situaţii de urgenţă, prin ordin al prefectului, iar la nivel local, de către comitetele locale, prin dispoziţie a primarului, cu avizul prefectului.

La nivelul judeţelor, comitetele pentru situaţii de urgenţă sunt conduse de prefecţi şi sunt formate din preşedintele consiliului judeţean, şefi de servicii deconcentrate şi alţi manageri ai unor instituţii şi societăţi comerciale de interes judeţean.

Citeste si ...  Coronavirus Romania -8 iulie. Crestere socanta a numarului de cazuri

Comitetele judeţene declară, cu acordul ministrului de Interne, starea de alertă la nivel judeţean, în mai multe localităţi ale judeţului (art. 22, litera c) din OUG 21/2004).

Comitetele locale declară, cu acordul prefectului, starea de alertă pe teritoriul unităţii administrativ-teritoriale respective (art. 24, litera c) din OUG 21/2004).

Declararea stării de alertă la nivel naţional sau pe teritoriul mai multor judeţe se publică în Monitorul Oficial al României, iar la nivel judeţean sau al Municipiului Bucureşti, în Monitorul Oficial al autorităţii administrativ-teritoriale respective (art. 42 din OUG 21/2004).

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here