Trei noi judecători la Curtea Constituțională au depus jurământul în fața președintelui Klaus Iohannis

0
265

Curtea Constituțională își schimbă componența, iar trei judecători își vor prelua mandatele, după ce au depus jurământul de credință în fața președintelui Klaus Iohannis.
Noii judecători CCR sunt: Iulia Scântei (numită de Senat), Bogdan Licu (numit de Camera Deputaţilor) şi Mihaela Ciochină (numită de preşedintele României).

Ei sunt numiţi pe un mandat de 9 ani, care începe pe data de 11 iunie.

Conform Legii 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, CCR are un preşedinte ales prin vot secret, pentru o perioadă de 3 ani, cu majoritatea voturilor judecătorilor, în termen de 5 zile de la înnoirea Curţii.

Articolul 7 al aceluiaşi act normativ precizează că mandatul preşedintelui poate fi reînnoit.

Pentru alegerea preşedintelui, fiecare grupă de judecători numiţi de Camera Deputaţilor, de Senat şi de preşedintele României poate propune o singură candidatură.

Dacă la primul tur de scrutin niciun candidat nu întruneşte majoritatea voturilor, se va proceda la al doilea tur de scrutin între primii doi clasaţi sau traşi la sorţi, dacă toţi candidaţii obţin acelaşi număr de voturi.

Operaţiunile de alegere a preşedintelui sunt conduse de judecătorul cel mai în vârstă.

Klaus Iohannis le-a spus noilor judecători că își asumă o muncă de mare responsabilitate și le urează să facă exact așa cum au jurat.

”Vă doresc, noilor judecători constituționali, mult succes, vă felicit și vă doresc să faceți așa cum ați jurat. Este o muncă de mare răspundere și sunt convins că o veți duce cu succes la un bun sfârșit.

La fel, doresc mult succes judecătorilor constituționali care își continuă mandatul. Și tuturor împreună vă doresc să vegheați la respectarea Constituției și să fiți un factor de echilibru în societatea din România.

Vă doresc tuturor numai bine și sănătate! Felicitări!”, a spus Klaus Iohannis.

STIREA TA - Dacă esti martorul unor evenimente deosebite, fotografiaza, filmeaza si trimite-le prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here