TRIBUNALUL PERMANENT DE ARBITRAJ INSTITUȚIONALIZAT ORGANIZEAZĂ ONLINE PREGĂTIREA ARBITRILOR

0
81
Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituționalizat a fost printre primele instituții din Romania care imediat după izbugnirea crizei coronavirusului și-a adaptat activitatea, organizând online ședințele de arbitraj, examenul de primire în profesia de arbitru, precum și pregătirea profesională a arbitrilor.
Privitor la pregătirea profesională a arbitrilor, în anul 2020 au fost organizate următoarele programe de pregătire profesională:
– Cursul „Procedura arbitrală”, derulat în perioada în perioada 11 iulie – 30 august 2020;
– Seminarul „Arbitrabilitatea litigiilor din domeniul asigurărilor sociale” – organizat în data de 29 septembrie 2020;
– Seminarul „Soluționarea prin arbitral a litigiilor civile”, desfășurat în data de 30 septembrie 2020;
– Seminarul „Excepțiile în procedura arbitrală”, organizat în data de 01 octombrie 2020.
La acestă ora desfășurăm activități premergătoare desfășurării Cursului „Motivarea hotărârii arbitrale care se va desfășura în perioada 21 noiembrie – 5 decembrie 2020.

Da o stea articolului !

 / 3 Privacy Policy
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.
Citeste si ...  Situatie epidemiologica Dolj : 2.508 de persoane izolate la domiciliu, 227 de persoane aflate in carantina si 22 persoane au iesit din carantina.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here