Tulpina ROMÂNEASCĂ de Covid ar putea reduce eficiența vaccinului

0
165

Specialistii trag un semnal de alarmă după explozia de infectari din valul 4. Transmiterea mare la nivel comunitar și numărul mic de persoane vaccinate ar putea da naștere unei mutații autohtone.
Tulpina românească de Covid-19 ar putea să apară, susțin specialiștii de boli infecțioase, pentru că și varianta Beta, cea din Marea Britanie, a apărut în urma focarelor scăpate de sub control.

Numărul mare de infectări de la noi din țară ar putea spori chiar și o imunitate locală a virusului împotriva persoanelor vaccinate.
Așadar, persoanele imunizate cu un ser anticovid pot avea chiar simptome asemănătoare celor pe care le are o persoana nevaccinată infectată.

„Cea mai mare teamă a mea este posibilitatea de a se dezvolta o tulpină autohtonă pe acest fond și s-o luăm de la capăt”, a declarat medicul Gindrovel Dumitra.
„Noile variante s-au selectat în țările și teritoriile unde virusul s-a răspândit necontrolat”, a spus acesta, susținând că ne aflăm într-o conjunctură propice.

„Asta ar fi cea mai mare tragedie care ar putea să se întâmple. Din păcate, suportăm cu toții consecințele lipsei de decizie”, a mai adăugat medicul.

La rândul său, medicul Emilian Popovici a recunoscut că există posibilitatea de „a apărea o variantă românească, dar asta ar fi un coșmar”.

Experții spun că mutațiile severe ale virusului s-au produs acolo unde pandemia a scăpat de sub control, cum s-a întâmplat în Africa de Sud, Brazilia și India.

Sursa realitatea.net

STIREA TA - Dacă esti martorul unor evenimente deosebite, fotografiaza, filmeaza si trimite-le prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here