UN DEȚINUT CONDAMNAT PENTRU OMOR A EVADAT DIN SPITALUL DE URGENȚĂ CRAIOVA

0
58

Un deţinut de la Penitenciarul Pelendava – Craiova, condamnat definitiv la 10 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor, a evadat, vineri dimineaţa, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Craiova, unde se afla internat din data de 7 martie.

Potrivit unui comunicat al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, părăsirea spitalului de către deţinutul Ion Soreanu, în vârstă de 53 de ani, a fost constată în jurul orei 6,45, iar pentru stabilirea cauzelor şi împrejurărilor care au condus la producerea evenimentului conducerea ANP a dispus deplasarea la faţa locului, de urgenţă, a unei echipe multidisciplinare (specialişti ai Direcţiei Siguranţa Deţinerii şi Regim Penitenciar/Direcţiei Inspecţie Penitenciară).

„În vederea capturării deţinutului, au fost dispuse măsuri specifice: sesizarea Inspectoratului Judeţean de Poliţie Dolj, Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dolj; informarea Inspectoratului General al Poliţiei Române, Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră Române, Inspectoratului General al Jandarmeriei Române; alarmarea personalului; trimiterea de echipe de căutare formate din personalul unităţii; valorificarea imaginilor video ale sistemului de supraveghere din unitatea sanitară publică. Fapta în cauză este asimilată infracţiunii de evadare şi se pedepseşte conform prevederilor articolului 285 din Noul Cod penal, cu închisoare de la şase luni la trei ani”, se precizează în comunicat.

Deţinutul era condamnat la 10 ani de închisoare, după ce şi-a omorât concubina, şi, potrivit IPJ Dolj, era din comuna Malu Mare.

ANP menţionează că acesta a fost internat periodic în unităţi sanitare publice, fără a manifesta comportamente contrare normelor.

Potrivit IPJ Dolj, atât în Craiova, cât şi în localităţile limitrofe, au fost instituite filtre pentru prinderea acestuia.

„Poliţiştii continuă cercetările în acest caz sub supravegherea unităţii de parchet competente, fiind întocmit un dosar penal pentru comiterea infracţiunii de evadare. La momentul părăsirii unităţii sanitare, acesta era îmbrăcat cu: bluză trening gri, pantaloni negri”, informează IPJ Dolj.

Persoanele care pot da informaţii cu privire la persoana în cauză sunt rugate să apeleze numărul unic de urgenţă 112 sau Penitenciarul Craiova – Pelendava.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here