Un singur participant la patru spectacole-pilot din Bucureşti şi Cluj s-a infectat cu Covid-19

0
53

Un singur participant dintre sutele de spectatori prezenţi la cele patru evenimente-pilot culturale, organizate de autorităţi la mijlocul lunii mai, s-a infectat cu SARS-COV-2. Anunţul a fost făcut joi de Ministerul Culturii.

Cele patru evenimente-pilot s-au organizat în perioada 14 – 16 mai la Bucureşti şi Cluj.

Spectatorii au participat la spectacole de teatru şi operă, la Opera Naţională şi Teatrul Naţional din Bucureşti şi, respectiv, la Opera din Cluj-Napoca.

Organizarea acestor evenimente-pilot în domeniul cultural a fost aprobată prin decizia Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU), cu respectarea limitei de ocupare a 70% din spaţiu.

Trei dintre avenimente au avut loc la interior şi unul la exterior. Accesul în sală a fost permis cu dovada vaccinării sau a trecerii prin boală sau cu test negativ.

O singură persoană dintre cele care au participat la evenimente a fost confirmată cu coronavirus. Este vorba despre o persoană din Cluj.

Persoana infectată a primit rezultatul după 8 zile de la concertul organizat la Opera Naţională din Cluj, ceea ce poate însemna, spun epidemiologii, că s-a infectat în altă parte.

Pe parcursul monitorizării, fiecare participant a fost rugat să evite zonele aglomerate, dar şi interacţiunile, cu persoane necunoscute. Reprezentanţii Ministerului Culturii recomandă că organizatorii de evenimente să aibă mai multe puncte de testare, ori participanţii să vină cu testele deja efectuate.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here