USR Craiova solicită ca ședințele de Consiliu Local să fie transmise public, pe internet.

0
104

Craiova este printre puținele orașe mari care nu transmit pe internet ședințele de Consiliul Local. București, Cluj-Napoca, Timișoara, Brașov, toate aceste orașe sunt deschise către cetățeni, această propunere fiind ușor de implementat și cu resurse puține.

Cosmin Teodorescu, consilier local USR Craiova, a depus azi un amendament la Regulamentul de Organizare şi Funcţionare al Consiliului Local al Municipiului Craiova prin care solicităm transmiterea public, pe internet a ședințelor de consiliu local și punerea la dispoziția cetățenilor a înregistrărilor, pe site-ul primăriei.

Deși consilierii locali PSD au votat împotriva acestei propuneri, amendamentul a primit aviz pozitiv în Comisia de Servicii și va fi supus la vot în ședința de mâine, 28.10.2021, a Consiliului Local Craiova.

Transparența administrației este unul dintre dezideratele USR și se transpune prin fapte, nu doar vorbe. Suntem în era tehnologiei, iar accesul în timp real la ședințele de consiliu nu mai poate fi considerat un moft, ci o normalitate.
Considerăm că este obligația administrației de a crește transparența decizională, lucru care duce implicit la creșterea încrederii cetățenilor în administrația locală, dar este și dreptul oricărui craiovean de a urmări ședințele și modul cum sunt luate deciziile de cei pe care i-a ales.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here