USR PLUS Dolj și-a ales noua echipă de conducere

0
142

Filiala USR PLUS Dolj și-a ales sâmbătă, 26.06.2021, noua echipă de conducere, ca o etapă firească a procesului de fuziune între cele două formațiuni politice. 

În urma procesului de vot, consilierul municipal Cezar Drăgoescu a fost ales președinte al USR PLUS Dolj, în timp ce dr. Ștefan Alexandru Artene a fost ales președinte al USR PLUS Craiova. 

Cezar Drăgoescu, președintele USR PLUS Dolj: “Ne-am întâlnit astăzi pentru a prezenta noile structuri de conducere, atât județene USR PLUS Dolj, cât și locale USR PLUS Craiova. Mă simt mândru și onorat să fac parte din această echipă, o echipă care îmbină experiența cu tinerețea și entuziasmul, o echipă de oameni cinstiți, onești, competenți și profesioniști. 

Doresc să lansez, pe această cale, o invitație deschisă către toți oamenii cinstiți, onești, integri, oameni ce nu s-au regăsit în niciun partid până acum, să vină alături de noi, pentru că USR PLUS își deschide porțile în teritoriu în perioada următoare. Ne dorim să construim filiale, astfel încât în 2024 să avem cât mai mulți primari, viceprimari și consilieri locali din partea USR PLUS în mediul rural.“ 

Ștefan Alexandru Artene, președintele USR PLUS Craiova: “USR PLUS este un partid al soluțiilor, un partid care trebuie să livreze mai mult decât discursuri lungi și promisiuni. Noi, în calitate de aleși ai acestui partid, trebuie să venim cu eficiență, rezultate și bun simț”. 

Oana Cristina Tărăban, vicepreședinte USR PLUS Dolj: “Sunt vicepreședinte al USR PLUS Dolj, membru USR din anul 2018 și de șapte luni sunt consilier local în comuna Malu Mare. În mediul rural, din care și eu fac parte, sunt foarte multe probleme și oamenii au nevoie de ajutorul nostru. 

Mă simt onorată să fac parte din conducerea Biroului Județean al USR PLUS Dolj. Valorificând calitățile fiecăruia dintre noi, îmi doresc să realizăm împreună schimbarea în bine a județului nostru și să fim alături de oamenii din comunitatea noastră. Om cu om, localitate cu localitate, alături de dumneavoastră, vom schimba Doljul.“ 

Silviu Bratu, vicepreședinte USR PLUS Dolj: “Actualul Birou Județean al USR PLUS Dolj vine cu două mari provocări – prima, de a aduce bunăstarea în comunitățile din județul Dolj, ca o parte din buna guvernare pe care USR PLUS o aduce în administrația centrală să se răsfrângă și în comunitățile din județul nostru. Vom încerca în perioada următoare să asigurăm tot suportul necesar consilierilor locali pe care USR PLUS îi are în județ.

Cea de-a doua mare provocare, este de a aduce în organizație oameni noi în comunitățile în care nu avem încă aleși în administrația publică locală, astfel încât în 2024 USR PLUS să conteze în administrația locală din județul Dolj.“ 

Eduard Alexandru Cîrceag, membru în Biroul Județean USR PLUS Dolj și consilier municipal USR PLUS Craiova: “Mulțumesc colegilor pentru încrederea acordată. Mă bucur că nu mai suntem aici ca două partide într-o alianță, ci ca un singur partid puternic. Prea multă energie a fost consumată în trecut pe politica internă. Îmi doresc ca în acest mandat, tot efortul să fie pentru ceea ce putem face pentru societate – să fim mai prezenți în județ, să continuăm cu bine activitatea în consiliul local. Sunt convins că acum, uniți fiind, vom putea face tot ceea ce ne-am propus”. 

Componența Biroului Județean al USR PLUS Dolj: 

  • Cezar Drăgoescu – Președinte 
  • Belu Ion – Vicepreședinte 
  • Bratu Silviu – Vicepreședinte 
  • Ivănescu Florian Eugen – Vicepreședinte 
  • Zăbavă Costin Alexandru – Vicepreședinte 
  • Rezeanu Manuel Bogdan – Vicepreședinte 
  • Paulon Bogdan – Vicepreședinte 
  • Coliță Petrișor Alexandru – Vicepreședinte 
  • Tărăban Oana Cristina – Vicepreședinte 
  • Toma Călin 
  • Cîrceag Eduard Alexandru 
  • Andrei Ioan-Paul 
  • Teodorescu Nicu Cosmin 
  • Ene Mihai Alexandru 
  • Dudu Iulia 
  • Sârbu Ilie 
  • Pătru Andrei Georgian 
  • Fota Denis 
  • Moraru Mădălin Cristian 
  • Matei Daniela Andreea 
  • Popescu Eugen Gabriel 

Componența Biroului Local al USR PLUS Craiova: 

  • Ștefan Alexandru Artene – Președinte 
  • Diaconu Mariana Lavinia – Vicepreședinte 
  • Borțoi Manuel -Vicepreședinte 
  • Neacșu Geanni – Vicepreședinte 
  • Mihai Cristina Constantina – Vicepreședinte 
  • Bozbici Ionela Gianina 
  • Necula Anca Mihaela 
  • Gasparini Claudia Corina 
  • Puiu Raluca-Daniela 
  • Săuleanu Lucian Bernd 
  • Guriță Ovidiu Constantin 
  • Cocoșilă Cătălin Ionuț 
  • Ancuna Cătălin Andrei
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here