Echipa de volei feminin SCM Craiova a câștigat, scor 3-2, in ultimul meci din acest an . Meciul s-a disputat la Pitești, în compania formației FC Argeș Volei, contând pentru etapa cu numărul 11 a Diviziei A 1.
Voleibalistele de la SCM Craiova au început prost partida din Trivale și au cedat categoric primul set al întâlnirii cu scorul de 25-14! Fetele antrenate de Marius Măcicășan și-au revenit în actul secund și a egalat situația pe tabela de marcaj, 25-21. A urmat un set trei dominat clar de alb-albastre, care au trecut în avantaj după 25-16. Gazdele s-au desprins încă din startul celui de-al patrulea set și și-au păstrat avantajul pe întreaga durată a acestuia (2-2, 25-21).
În setul decisiv,SCM Craiova a început cu 4-1, gazdele au întors scorul și au avut trei mingi de meci (14-12, 15-14), dar în cele din urmă victoria a revenit grupării craiovene cu scorul de 17-15
SCM CRAIOVA: Simoniia 3 puncte, Talita 13, Stan 1, Stoian 12, Savu 14, Rankovic 1, Marciu 18, Boris 8 – Țucmeanu (L).
Returul campionatului va începe pe data de 14 ianuarie 2023. SCM Craiova in deplasare, contra echipei CSM Targoviste.