Week-end la Teatrul Colibri cu „Pinocchio“ și „De-aș fi Scufița Roșie“

0
253

Teatrul pentru copii și tineret Colibri Craiova ne bucură în week-end cu două minunate titluri din repertoriu, dăruite publicului de actorii Geo Dinescu, Emanuel Popescu, Marin Fagu, Alla Cebotari, Oana Stancu, Iulia Cârstea, Adriana Ioncu.

Sâmbătă, 18 februarie 2023, la ora 18:00 îl (re)întâlnim la Teatrul Colibri pe „Pinocchio“, într-o adaptare după Carlo Collodi, cu scenariul şi regia de Cristian Pepino, scenografia Cristina Pepino, muzica Dan Bălan, cu actorii: Geo Dinescu, Emanuel Popescu, Marin Fagu, Alla Cebotari, Oana Stancu, Iulia Cârstea, Adriana Ioncu, voci: Rodica Prisăcaru, Mugur Prisăcaru, Mihai Brumă – Uzeanu.
Năstrușnicul băiețel creat dintr-o bucată magică de lemn nu-și pierde năravul nici de această dată și intră în tot felul de încurcături, una mai periculoasă ca alta.

Duminică, 19 februarie 2023, la ora 11:00 este programat spectacolul „De-aș fi Scufița Roșie“, adaptare după Frații Grimm, de și cu Geo Dinescu și Marin Fagu, un spectacol muzical, pentru toată familia, în care clasica poveste a Fraților Grimm este reinterpretată prin prisma a doi copii jucăuși care, cu ajutorul imaginației, călătoresc împreună cu spectatorii prin povestea Scufiței Roșii.
Biletele se pot procura de la Agenţia Teatrului Colibri, de luni până sâmbătă, între orele 10:00 – 13:00 / 16:00 – 19:00, iar duminica, între 10:00 – 13:00. Preț bilet: 13 lei / pers.
Mai multe informații se pot obține la tel.: 0251.412.473, pe www.teatrulcolibri.ro, www.facebook.com/TeatrulColibri.

După începerea spectacolelor, accesul în sală nu mai este permis!
Persoanele care au bilete și întârzie le pot reprograma la următoarele spectacole.

STIREA TA - Dacă esti martorul unor evenimente deosebite, fotografiaza, filmeaza si trimite-le prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here