Windows 11 a fost lansat oficial

0
105

Cea mai nouă versiune de Windows a fost lansată oficial şi va putea fi instalată, eventual, prin sistemul de actualizări automate. Utilizatorii Windows 10 vor primi, gradual, invitaţia de a face upgrade.

Alternativ, cei care nu vor să aştepte pot intra pe site-ul oficial şi iniţia de acolo procesul de instalare. Există trei opţiuni: folosirea aşa-numitului asistent de instalare, crearea unui stick sau disk bootabil cu kit-ul de instalare, ori descărcarea acestuia în format ISO.

Ultima variantă va fi soluţia aflată la dispoziţia utilizatorilor ale căror PC-uri sunt considerate incompatibile de criteriile impuse artificial de Microsoft. Aceştia pot descărca ISO-ul şi face instalarea manual, însă Microsoft nu le va livra update-uri automate, astfel că vor trebuie să reia acelaşi proces de fiecare dată când vor să-şi actualizeze sistemul.

Windows 11 vine cu o nouă interfaţă, cu un nouă bară de task-uri şi un nou meniu Start. Magazinul de aplicaţii Microsoft Store va fi mai deschis şi va găzdui mai multe aplicaţii, inclusiv alte magazine de aplicaţii, iar soluţia de comunicare Microsoft Teams a fost preinstalată, deşi exista şi Skype.

Windows 11 a fost lansat oficial
Windows 11 a fost lansat oficial

Primele impresii despre noul sistem de operare sunt mixte. Sunt apreciate interfaţa şi faptul că sistemul se mişcă bine pe PC-urile cu hardware nou. Pe de altă parte, ca şi Windows 10, noul sistem de operare pare neterminat şi inconsistent din multe puncte de vedere – taskbar-ul este lipsit de multe din opţiunile de personalizare disponibile până acum, iar pentru configurarea sistemului utilizatorul trebuie în continuare să sară între Settings şi vechiul Control Panel, pentru că Microsoft încă nu a reuşit să creeze o aplicaţie unică de configurare, cum au iOS şi Android.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here