În dimineața zilei de 05 aprilie, ora 07.50, polițiștii Poliției Orașului Segarcea au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier, în oraşul Segarcea.

La fața locului s-au deplasat polițiștii care au stabilit că un bărbat de 59 de ani, din municipiul Craiova, în timp ce conducea un autoturism pe strada Dealul Viilor la intersecția cu Șoseaua Deleanu, nu ar fi acordat prioritate de trecere, intrând în coliziune cu un ansamblu de vehicule(TIR) condus de un bărbat de 28 de ani, din orașul Segarcea.

În urma evenimentului rutier, din nefericire, o femeie de 47 de ani, din orașul Segarcea, pasageră în autoturismul bărbatului de 59 de ani a decedat.

De asemenea, alte două femei de 25 și 47 de ani, pasagere în autoturism au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportate la spital, iar un bărbat de 57 de ani, pasager în autoturism a fost preluat de un elicopter SMURD.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

STIREA TA - Dacă esti martorul unor evenimente deosebite, fotografiaza, filmeaza si trimite-le prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *